Mircea Eliade, pe scurt

 Deși în volumul „Memorii”, publicat la Editura Humanitas în anul 1991 Mircea Eliade scria: M-am născut la București, la 9 martie 1907(25 februarie stil vechi)”, data oficială a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907, conform actului de naștere descoperit și publicat de Contantin Popescu-Cadem în „Revista de istorie și teorie literară” în 1983.

Mâine se împlinesc 114 ani de la nașterea lui Mircea Eliade, istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor de origine română la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery, din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.

Mircea Eliade a fost fiul lui Gheorghe și Jeana Eliade, familie care se trăgea dintr-un neam de răzeși moldoveni din ținutul Covurlui. A prezentat încă de la ovârstă fragedă o dragoste pentru cărți care, se spune, l-ar fi îngrijorat pe tatăl scriitorului, care se temea pentru vederea slabă a fiului său.

Personalitate multilateral dezvoltată, Eliade a fost preocupat de studiul limbilor străine, științelor naturii, ocultismului, antropologiei și bineînțeles, de istoria religiilor lumii, pe care a sintetizat-o în volumele sale celebre, sub titlul „Istoria ideilor și credințelor religioase”. Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet.

În noiembrie 1928, Mircea Eliade începe o lungă călătorie în India. Filosofia indiană devine o mare pasiune a scriitorului. În urma obținerii unei burse particulare, începe studiul limbii sanscrite și învață Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Aici o cunoaște și pe celebra Maitreyi, care a inspirat romanul său cu același nume.

Întors la București, Mircea Eliade își dă doctoratul în filosofie cu o disertație despre Yoga. Începând cu mijlocul anilor '30, Eliade care aparținea de gruparea concentrată în jurul lui Nae Ionescu, a îmbrățișat ideologia Mișcării Legionare. El devine chiar un activit cunoscut în cadrul acestei mișcări, dezaprobată puternic în prezent. Eliade s-a distanțat ulterior de aceste simpatii îndoielnice, evitând mereu să se refere la această perioadă a tinereții sale.

Începând cu anul 1957 Mircea Eliade se stabilește în Statele Unite, la Chicago, ca profesor de istorie comparată la Universitatea Loyola. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase.

Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu.

În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago.

În anul 1990 a fost declarat, post-mortem membru al Academiei Române.

Vine, vine, Primăvara! Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna martie

O poveste populară spune că Mart l-a poftit în ospeție pe fratele său mai mic, Prier (aprilie). Acesta, sfătuit de Florar (mai), și-a luat cu sine atât căruța, cât și sania și luntrea, știindu-l pe Mart pus pe șotii. Astfel, Prier a putut călători, în ciuda vremii schimbătoare. Mânios că i s-au zădărnicit planurile, Mart a jurat să se răzbune, trimițând bruma care să veștejească podoabele cu care se fălește Florar.

Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna martie

 Luna Martie, este prima lună a primăverii, luna în care vremea începe să se încălzească și natura prinde viață și culoare. Este denumită popular "Mărțișor".

Ghioceii, primii vestitori ai primăverii, răsar devreme de sub stratul de zăpadă pentru a întâmpina noul anotimp. Albul lor curat semnifică puritate, dar și primul semn timid al vieții care renaște sub razele calde ale soarelui. Aceleași raze vor călăuzi mai apoi natura spre explozia culorilor și a formelor lumii vegetale. Românii cunosc și îndrăgesc această floare deosebit de gingașă și frumoasă.

Adesea, la începutul lui martie, buchetul de ghiocei însoțește mărțișorul.                                                                        Obiceiul mărțișorului este o secvență a unui ritual de înnoire a timpului și anului și unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri pentru populația feminină.

Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă prin alăturare, contrastele dintre: vara și iarnă, căldură și frig, fertilitate și sterilitate, lumina și întuneric, iubire și ura, viață și moarte.

El se poartă de la 1 martie până când se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele.

Zilele Babei Dochia

Legenda Babelor este plină de semnificații și simboluri. "Babele"sunt cunoscute în popor ca vrăjitoare, care au puterea de a influența starea vremii într-o anumită zi din această perioadă. Fiecare "Babă" are puteri magice într-o singură zi.

Potrivit celor spuse din batrâni, Babele sunt conduse de Baba Dochia, care își leapădă în fiecare zi, începând cu 1 martie câte un cojoc, care este luat de surorile sale, numite după zilele săptămânii și anume Lunica, Martica, Marcuriana, Joița, Virita, Sitiță și Domnica.

Mucenicii și focul viu

 De mucenici, pe 9 martie (echinocțiul de primăvară și începutul anului agrar în calendarul iulian), focurile simbolizează arderea iernii și renașterea primăverii. 

Prin acest ritual magic (practicat în Banat, Crișana, Muntenia, Oltenia, Dobrogea și sudul Moldovei),se dorea sprijinirea Soarelui în depășirea momentului critic al echilibrului perfect între lumină și întuneric. În curți și grădini se strângeau gunoaiele grajdurilor, uscăturile grădinii și se aprindea focul cu ele. În Transilvania era obiceiul ca tinerii să sară peste foc pentru a li se îmbiba hainele cu fum, acesta având rol de purificare. În alte zone, chiar și vitele erau trecute prin foc să fie apărate de boli. După cum erau flăcările și direcția fumului, se făceau diferite previziuni asupra vremii.

Superstițiile lunii martie

Dacă în luna martie bat vânturi, atunci luna mai va fi frumoasă;

Dacă în luna martie tună și fulgeră, atunci anul va fi unul mănos;

Dacă în martie plouă mult, atunci toamna va fi una ploioasă;

Dacă cânta cucul în luna martie, atunci anul va fi unul bogat și rodnic, etc.

 Ziua de 9 Martie este numită şi Ziua Şarpelui, zi care înseamnă şi activizarea practicilor vrăjitoreşti; ea mai este numită în popor Drăgostitele. În această zi, toţi oamenii care n-au nume de sfânt îşi serbează ziua. Superstiţia spune că cine lucrează în această zi, va muri de veninul şarpelui; sau că cine nu ţine această sărbătoare zace patruzeci de zile.

La echinocţiul de primăvară, cu date variabile de la an la an (20 sau 21 Martie, în funcţie de an), fetele pun grâu în blide cu apă, invocând ploile şi fertilitatea; superstiţia spune că aşa cum va creşte grâul verde şi sănătos, vor fi şi fetele şi holdele. La 25 Martie este sărbătoarea numită Blagovesteniile, Buna Vestire, dar şi Ziua Cucului. Obiceiul cel mai răspândit este acela de a face un foc mare lângă care se pun pâine, sare şi apă, ca să se încălzească îngerii, să mănânce şi să bea. Pâinea şi sarea se dau apoi de pomană. În această zi nimeni nu trebuie să caute gâlceava, că e de rău; să nu pui mâna pe ouă şi să nu pui cloşte, căci ies puii strâmbi şi urâţi.