Faceți căutări pe acest blog

vineri, 12 martie 2021

Mircea Eliade, pe scurt

 Deși în volumul Memorii”, publicat la Editura Humanitas în anul 1991 Mircea Eliade scria: M-am născut la București, la 9 martie 1907(25 februarie stil vechi)”, data oficială a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907, conform actului de naștere descoperit și publicat de Contantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983.




Mâine se împlinesc 114 ani de la nașterea lui Mircea Eliade, istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor de origine română la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery, din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.

Mircea Eliade a fost fiul lui Gheorghe și Jeana Eliade, familie care se trăgea dintr-un neam de răzeși moldoveni din ținutul Covurlui. A prezentat încă de la ovârstă fragedă o dragoste pentru cărți care, se spune, l-ar fi îngrijorat pe tatăl scriitorului, care se temea pentru vederea slabă a fiului său.

Personalitate multilateral dezvoltată, Eliade a fost preocupat de studiul limbilor străine, științelor naturii, ocultismului, antropologiei și bineînțeles, de istoria religiilor lumii, pe care a sintetizat-o în volumele sale celebre, sub titlul Istoria ideilor și credințelor religioase”. Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet.

În noiembrie 1928, Mircea Eliade începe o lungă călătorie în India. Filosofia indiană devine o mare pasiune a scriitorului. În urma obținerii unei burse particulare, începe studiul limbii sanscrite și învață Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Aici o cunoaște și pe celebra Maitreyi, care a inspirat romanul său cu același nume.

Întors la București, Mircea Eliade își dă doctoratul în filosofie cu o disertație despre Yoga. Începând cu mijlocul anilor '30, Eliade care aparținea de gruparea concentrată în jurul lui Nae Ionescu, a îmbrățișat ideologia Mișcării Legionare. El devine chiar un activit cunoscut în cadrul acestei mișcări, dezaprobată puternic în prezent. Eliade s-a distanțat ulterior de aceste simpatii îndoielnice, evitând mereu să se refere la această perioadă a tinereții sale.


Începând cu anul 1957 Mircea Eliade se stabilește în Statele Unite, la Chicago, ca profesor de istorie comparată la Universitatea Loyola. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase.

Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu.

În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago.

În anul 1990 a fost declarat, post-mortem membru al Academiei Române.












miercuri, 3 martie 2021

Vine, vine, Primăvara! Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna martie


O poveste populară spune că Mart l-a poftit în ospeție pe fratele său mai mic, Prier (aprilie). Acesta, sfătuit de Florar (mai), și-a luat cu sine atât căruța, cât și sania și luntrea, știindu-l pe Mart pus pe șotii. Astfel, Prier a putut călători, în ciuda vremii schimbătoare. Mânios că i s-au zădărnicit planurile, Mart a jurat să se răzbune, trimițând bruma care să veștejească podoabele cu care se fălește Florar.

Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna martie

 Luna Martie, este prima lună a primăverii, luna în care vremea începe să se încălzească și natura prinde viață și culoare. Este denumită popular "Mărțișor".


Ghioceii, primii vestitori ai primăverii, răsar devreme de sub stratul de zăpadă pentru a întâmpina noul anotimp. Albul lor curat semnifică puritate, dar și primul semn timid al vieții care renaște sub razele calde ale soarelui. Aceleași raze vor călăuzi mai apoi natura spre explozia culorilor și a formelor lumii vegetale. Românii cunosc și îndrăgesc această floare deosebit de gingașă și frumoasă.

Adesea, la începutul lui martie, buchetul de ghiocei însoțește mărțișorul.                                                                        Obiceiul mărțișorului este o secvență a unui ritual de înnoire a timpului și anului și unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri pentru populația feminină.



Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă prin alăturare, contrastele dintre: vara și iarnă, căldură și frig, fertilitate și sterilitate, lumina și întuneric, iubire și ura, viață și moarte.
El se poartă de la 1 martie până când se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele.


Zilele Babei Dochia
Legenda Babelor este plină de semnificații și simboluri. "Babele"sunt cunoscute în popor ca vrăjitoare, care au puterea de a influența starea vremii într-o anumită zi din această perioadă. Fiecare "Babă" are puteri magice într-o singură zi.
Potrivit celor spuse din batrâni, Babele sunt conduse de Baba Dochia, care își leapădă în fiecare zi, începând cu 1 martie câte un cojoc, care este luat de surorile sale, numite după zilele săptămânii și anume Lunica, Martica, Marcuriana, Joița, Virita, Sitiță și Domnica.



Mucenicii și focul viu

 De mucenici, pe 9 martie (echinocțiul de primăvară și începutul anului agrar în calendarul iulian), focurile simbolizează arderea iernii și renașterea primăverii. 



Prin acest ritual magic (practicat în Banat, Crișana, Muntenia, Oltenia, Dobrogea și sudul Moldovei),se dorea sprijinirea Soarelui în depășirea momentului critic al echilibrului perfect între lumină și întuneric. În curți și grădini se strângeau gunoaiele grajdurilor, uscăturile grădinii și se aprindea focul cu ele. În Transilvania era obiceiul ca tinerii să sară peste foc pentru a li se îmbiba hainele cu fum, acesta având rol de purificare. În alte zone, chiar și vitele erau trecute prin foc să fie apărate de boli. După cum erau flăcările și direcția fumului, se făceau diferite previziuni asupra vremii.


Superstițiile lunii martie
Dacă în luna martie bat vânturi, atunci luna mai va fi frumoasă;
Dacă în luna martie tună și fulgeră, atunci anul va fi unul mănos;
Dacă în martie plouă mult, atunci toamna va fi una ploioasă;
Dacă cânta cucul în luna martie, atunci anul va fi unul bogat și rodnic, etc.
 Ziua de 9 Martie este numită şi Ziua Şarpelui, zi care înseamnă şi activizarea practicilor vrăjitoreşti; ea mai este numită în popor Drăgostitele. În această zi, toţi oamenii care n-au nume de sfânt îşi serbează ziua. Superstiţia spune că cine lucrează în această zi, va muri de veninul şarpelui; sau că cine nu ţine această sărbătoare zace patruzeci de zile.
La echinocţiul de primăvară, cu date variabile de la an la an (20 sau 21 Martie, în funcţie de an), fetele pun grâu în blide cu apă, invocând ploile şi fertilitatea; superstiţia spune că aşa cum va creşte grâul verde şi sănătos, vor fi şi fetele şi holdele. La 25 Martie este sărbătoarea numită Blagovesteniile, Buna Vestire, dar şi Ziua Cucului. Obiceiul cel mai răspândit este acela de a face un foc mare lângă care se pun pâine, sare şi apă, ca să se încălzească îngerii, să mănânce şi să bea. Pâinea şi sarea se dau apoi de pomană. În această zi nimeni nu trebuie să caute gâlceava, că e de rău; să nu pui mâna pe ouă şi să nu pui cloşte, căci ies puii strâmbi şi urâţi.










vineri, 19 februarie 2021

Constantin Brâncuși, gorjeanul care a redefinit sculptura

 Astăzi este sărbătorită Ziua națională Constantin Brâncuși, la 145 de ani de la nașterea sa. Românul este unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, fiind omagiat, an de an, la aniversarea naşterii sale, 19 februarie, printr-o zi dedicată, marcată la nivel naţional începând din anul 2016.

Născut la 19 februarie 1876, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.
În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.

Bustul lui Vitellius

După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.


În 1903, după ce-și îndeplinește stagiul militar, Brâncuși se pregătește să plece spre Paris, atras de faima lui Auguste Rodin și de curentul avangardist al epocii. Cu rucsacul în spate, tânărul străbate drumul până în capitala franceză poposind pe drum la Budapesta, Viena, Munchen, Zurich și Basel, de unde, în urma unei răceli puternice, nu mai are puterea de a merge pe jos și ia trenul care îl duce la Paris.
Deși a fost admis la Ecole des Beaux-Arts, a fost nevoit pentru a-și câștiga existența să aibă diverse meserii, în aceste vremuri dificile ajutându-l și comenzile de portrete venite din partea unor compatrioți. A lucrat inclusiv ca spălător de vase într-un restaurant, unde, spune el, „mă specializasem în spălatul paharelor“.
În 1906, Brâncuși expune pentru prima dată la Societe Nationale des Beaus-Arts și la Salon d’Automne din Paris, pentru ca în 1907 să-și închirieze un atelier în Rue de Montparnasse, zona boemă pariziană, unde intră în contact cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp.


Până în 1914 Constantin Brâncuși participă cu regularitate la expoziții colective în Paris și București, inaugurând ciclurile Păsării Măiastre, Muza adormită și Domnișoara Pogany. În 1914 deschide prima expoziție în SUA, iar în 1926 revizitează țara pentru o importantă expoziţie cu lucrările sale la Galeria Brummer din New York.



Unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii şi mare gânditor, Constantin Brâncuși este cel care a introdus filosofia în sculptură. Maestrul susținea că „sculptorul este un gânditor, iar nu un fotograf al unor aparenţe derizorii, multiforme şi contradictorii”. Creatorul recunoscut de întreaga planetă a primit, de-a lungul timpului, mai multe nume, de la „Titan” la „părintele sculpturii moderne”, însă viața lui a fost una de căutare continuă.
Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.
La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.




Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna februarie, partea a II-a

10 februarie: Sfântul Haralambie (Haralambie de ciumă, Moșii de iarnă)

Sfântul Haralambie a fost episcop în Cetatea Magneziei, din Asia Mică, Turcia de astăzi, în vremea împăratului Septimius Severus (193-211).


* Se spune că în vremea când Dumnezeu împărțea pravila fiecărui sfânt, Haralambie a întârziat. Ca să nu-l lase să plece cu mâna goală, Dumnezeu i-a dat o cățea legată la gât cu un lanț de aur. Sf. Haralambie ținea Ciuma legată de lanț și o slobozea numai când oamenii își pierdeau credința; atunci ciuma decima populația.
* Fiindcă tămăduia oamenii și animalele fără plată, lumea l-a făcut sfânt pe Haralambie, patron al ciumei, prăznuit în 10 februarie.
* Sfântul Haralambie este văzut în tradiția populară românească ca făcător de minuni, apărător de boli, dar mai ales de ciumă.
* Tradiția spune că de Sfântul Haralambie, oamenii cer preotului să facă agheasma la biserică, care apoi este băută pentru sănătate. Aceasta se mai folosește la stropitul gospodăriilor, a vitelor și a pomilor.
* Tot la biserică oamenii obișnuiesc să ducă în această zi colivă și colaci, pentru a le sfinți preotul. Colacii și coliva se dau persoanelor bolnave. Tot din coliva sfințită se ung pomii la tulpini, ca să nu se usuce în timpul verii. Se fac turte și se împart pe la vecini.



* Se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea.
* Orice om care ține ziua de Sfântul Haralambie prin post și nelucrare, va fi sănătos tot timpul anului.
* Cine ține această sărbătoare are parte de cai buni și sănătoși, nu le șchiopătează vitele și nu le mănâncă lupii.
* Se ține pentru câmp, ca sa nu distrugă gândacii și viermii recolta.
* Dacă plouă în ziua de Haralambie, va mai ploua încă patruzeci de zile la rând.
* În Transilvania, oamenii duc în această zi la biserică, mălai, grăunțe și sare. După ce sunt binecuvântate de către preot, le dau ca hrană animalelor din gospodărie, pentru a fi sănătoase tot anul. Se păstrează însă o parte din această hrană a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora.

joi, 18 februarie 2021

Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna februarie, partea I

 

Februarie este a doua lună a anului în calendarul Gregorian. În România, luna februarie se mai numește si „Făurar”, denumirea ei populară fiind legată de meșterii fauri, lucrători ai fierului, sau fierarii, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecționează fiarele sau cuțitele de plug înainte de începerea lucrărilor agricole de primăvară.
Numele lunii februarie (latina: Februaris, onis = purificare, curățire) este legat și de ritualul curățirii ce se făcea anual la 15 februarie. Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs.
Întreaga lună februarie e presărată de o mulțime de tradiții populare și asta deoarece ea reprezintă o graniță între anotimpuri, respectiv pregătirea pentru retrezirea la viață a naturii.
În popor, 1 februarie e ziua lui Trif Nebunul, cel despre care se spune că ar fi speriat-o pe Maica Domnului, în timp ce se îndrepta spre biserică, la 40 de zile după nașterea lui Iisus (făcându-se astfel referire la sărbătoarea religioasă a Întâmpinării Domnului). Pe de altă parte, se spune că Sfântul Trifon ar fi protectorul viilor și livezilor, alungând viermii, omizile, lăcustele, gândacii și alte dăunătoare. Prin urmare, pentru a-și proteja recoltele, oamenii țin sărbătoarea cu strictețe. Nu muncesc pe 1 februarie, merg la biserică de dimineață, iau aghiazmă și stropesc apoi viile, pomii și grădinile.



Se pare că Sfântul Trifon a împrumutat și atribute ale zeului Dionysos, căci o cană cu vin îi era destinată spre a câștiga bunăvoința sa, spre a apăra viile și a obține recolte bogate de struguri.
Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii.



Pe 2 februarie e Stretenia sau Ziua Ursului, pentru că Moș Martin scoate azi nasul din bârlog și dacă-și vede umbra, se sperie de mama focului și se-ascunde la loc. Asta înseamnă că iarna va mai ține încă șase săptămâni. Iar dacă pârdalnica umbră nu-i dă emoții, atunci e bine, vine primăvara.



Pe vremuri, în ziua asta se strângea lumea ca la urs în mahala. Și nici n-ar fi avut cum altfel, pentru că biata fiară era adusă de țiganii ursari printre oameni, pe post de tămăduitor și aducător de noroc și belșug. Românii aruncau -ca la sat – hălci de carne în uliță, sau așezau vase cu miere în calea ursului, spre cinstire.



Tot acum, de Stretenie, din blana Martinului smulgeau păr să-l afume și să vindece astfel bolnavii de „sperietură” (care era, pare-se, o boală făcută când te speriai tare), iar ca să prindă putere, unii se ungeau cu grăsimea ursului.
Deh, obiceiuri vechi dintr-o lume aproape uitată.
Credincioșii cinstesc Icoana Maicii Domnului pentru spor și sănătate în această zi. Acest obicei mai poartă numele de „Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profeția lui Simeon„.
Tot în această zi are loc „Târcolitul viilor„, un ritual de ocol, îndeplinit de viticultori.
În Transilvania, bărbații merg să taie și să lege via. Din crenguțele de viță își împodobesc pălăriile și fac o petrecere la care dezgroapă o sticlă de vin din anii trecuți.

marți, 16 februarie 2021

Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș, 65 de ani de lectură publică





Așa s-a intitulat articolul care a fost publicat în numărul 7, din anul 2018, al revistei BIBLIOTECA, Revistă de bibliologie și știința informării.

Articolul a apărut ca urmare a faptului că în ziua de 23 aprilie 2018, la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș, a avut loc o triplă sărbătorire: Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, Ziua Bibliotecarului în România și aniversarea a 65 de ani de existență a Bibliotecii în Tăuții Măgherăuș.

Ziua Internațională a Cărții a fost marcată printr-o vitrină de carte intitulată „Cartea-Comoară de Înțelepciune“, printr-o discuție despre importanța cărții și a lecturii în societatea contemporană, despre atragerea copiilor către bibliotecă, despre ce anume le-ar plăcea elevilor să citească și să găsească la bibliotecă. În acest scop, a fost promovat concursul pe teme de cultură generală „Punguța cu…100 de întrebări“. Concursul s-a  desfăşurat în perioada 23 aprilie - 06 iunie, iar copiii au venit zilnic la bibliotecă pentru a extrage câte un bileţel cu o întrebare de cultură generală. 

Ziua Bibliotecarului în România a fost marcată printr-o discuție despre importanța profesiei de bibliotecar cu tema „Bibliotecarul-noblețea unei profesii“, s-au depănat amintiri despre bibliotecarii care au fost în serviciul comunității din Tăuții Măgherăuș începând cu anul înființării, 1953, până astăzi.

Cu acest prilej s-a decernat Diploma Aniversară și titlul de Cel Mai Longeviv Bibliotecar doamnei Miskolczy Elisabeta.

Cu mult drag și umor a depănat amintiri despre bibliotecă și despre prima zi ca cititor înscris la bibliotecă și dna. Dorina Pop, învățător pensionar.

În încheiere elevii clasei a IV-a, îndrumați de dna. învățătoare Rus Elena, au prezentat o scenetă intitulată „Prințesa Fluture“, pregătită special pentru această ocazie. De asemenea,  participanții la această activitate au putut admira desenele  elevilor de la Liceul Tehnologic „Traian Vuia“, îndrumați de profesorul de desen Cornel Gavrilă,  adunate într-o expoziție cu tema „În lumea poveștilor“.

Tot cu această ocazie s-au decernat diplome aniversare cadrelor didactice, colaboratori apropiați ai Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș și ca totul să se termine într-o notă sărbătorească toți participanții la această triplă aniversare au primit surprize dulci din partea organizatorilor.

 


luni, 15 februarie 2021

Biblioteca înseamnă Universul adus acasă


Pornind de la afirmația lui Mihai Cimpoi- Biblioteca înseamnă Universul adus acasă, am realizat un filmuleț cu câteva instantanee surprinse cu prilejul diferitelor activități desfășurate la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș, în perioada 2017-2020.

 

Mircea Eliade, pe scurt

  Deși în volumul  „ Memorii ”, publicat la Editura Humanitas în anul 1991  Mircea Eliade scria : M-am născut la București, la 9 martie 1907...