Constantin Brâncuși, gorjeanul care a redefinit sculptura

 Astăzi este sărbătorită Ziua națională Constantin Brâncuși, la 145 de ani de la nașterea sa. Românul este unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, fiind omagiat, an de an, la aniversarea naşterii sale, 19 februarie, printr-o zi dedicată, marcată la nivel naţional începând din anul 2016.

Născut la 19 februarie 1876, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.

În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.

Bustul lui Vitellius

După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.

În 1903, după ce-și îndeplinește stagiul militar, Brâncuși se pregătește să plece spre Paris, atras de faima lui Auguste Rodin și de curentul avangardist al epocii. Cu rucsacul în spate, tânărul străbate drumul până în capitala franceză poposind pe drum la Budapesta, Viena, Munchen, Zurich și Basel, de unde, în urma unei răceli puternice, nu mai are puterea de a merge pe jos și ia trenul care îl duce la Paris.

Deși a fost admis la Ecole des Beaux-Arts, a fost nevoit pentru a-și câștiga existența să aibă diverse meserii, în aceste vremuri dificile ajutându-l și comenzile de portrete venite din partea unor compatrioți. A lucrat inclusiv ca spălător de vase într-un restaurant, unde, spune el, „mă specializasem în spălatul paharelor“.

În 1906, Brâncuși expune pentru prima dată la Societe Nationale des Beaus-Arts și la Salon d’Automne din Paris, pentru ca în 1907 să-și închirieze un atelier în Rue de Montparnasse, zona boemă pariziană, unde intră în contact cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp.

Până în 1914 Constantin Brâncuși participă cu regularitate la expoziții colective în Paris și București, inaugurând ciclurile Păsării Măiastre, Muza adormită și Domnișoara Pogany. În 1914 deschide prima expoziție în SUA, iar în 1926 revizitează țara pentru o importantă expoziţie cu lucrările sale la Galeria Brummer din New York.

Unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii şi mare gânditor, Constantin Brâncuși este cel care a introdus filosofia în sculptură. Maestrul susținea că „sculptorul este un gânditor, iar nu un fotograf al unor aparenţe derizorii, multiforme şi contradictorii”. Creatorul recunoscut de întreaga planetă a primit, de-a lungul timpului, mai multe nume, de la „Titan” la „părintele sculpturii moderne”, însă viața lui a fost una de căutare continuă.

Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.

La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna februarie, partea a II-a

10 februarie: Sfântul Haralambie (Haralambie de ciumă, Moșii de iarnă)

Sfântul Haralambie a fost episcop în Cetatea Magneziei, din Asia Mică, Turcia de astăzi, în vremea împăratului Septimius Severus (193-211).

* Se spune că în vremea când Dumnezeu împărțea pravila fiecărui sfânt, Haralambie a întârziat. Ca să nu-l lase să plece cu mâna goală, Dumnezeu i-a dat o cățea legată la gât cu un lanț de aur. Sf. Haralambie ținea Ciuma legată de lanț și o slobozea numai când oamenii își pierdeau credința; atunci ciuma decima populația.

* Fiindcă tămăduia oamenii și animalele fără plată, lumea l-a făcut sfânt pe Haralambie, patron al ciumei, prăznuit în 10 februarie.

* Sfântul Haralambie este văzut în tradiția populară românească ca făcător de minuni, apărător de boli, dar mai ales de ciumă.

* Tradiția spune că de Sfântul Haralambie, oamenii cer preotului să facă agheasma la biserică, care apoi este băută pentru sănătate. Aceasta se mai folosește la stropitul gospodăriilor, a vitelor și a pomilor.

* Tot la biserică oamenii obișnuiesc să ducă în această zi colivă și colaci, pentru a le sfinți preotul. Colacii și coliva se dau persoanelor bolnave. Tot din coliva sfințită se ung pomii la tulpini, ca să nu se usuce în timpul verii. Se fac turte și se împart pe la vecini.

* Se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea.

* Orice om care ține ziua de Sfântul Haralambie prin post și nelucrare, va fi sănătos tot timpul anului.

* Cine ține această sărbătoare are parte de cai buni și sănătoși, nu le șchiopătează vitele și nu le mănâncă lupii.

* Se ține pentru câmp, ca sa nu distrugă gândacii și viermii recolta.

* Dacă plouă în ziua de Haralambie, va mai ploua încă patruzeci de zile la rând.

* În Transilvania, oamenii duc în această zi la biserică, mălai, grăunțe și sare. După ce sunt binecuvântate de către preot, le dau ca hrană animalelor din gospodărie, pentru a fi sănătoase tot anul. Se păstrează însă o parte din această hrană a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora.

Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna februarie, partea I

 

Februarie este a doua lună a anului în calendarul Gregorian. În România, luna februarie se mai numește si „Făurar”, denumirea ei populară fiind legată de meșterii fauri, lucrători ai fierului, sau fierarii, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecționează fiarele sau cuțitele de plug înainte de începerea lucrărilor agricole de primăvară.

Numele lunii februarie (latina: Februaris, onis = purificare, curățire) este legat și de ritualul curățirii ce se făcea anual la 15 februarie. Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs.

Întreaga lună februarie e presărată de o mulțime de tradiții populare și asta deoarece ea reprezintă o graniță între anotimpuri, respectiv pregătirea pentru retrezirea la viață a naturii.

În popor, 1 februarie e ziua lui Trif Nebunul, cel despre care se spune că ar fi speriat-o pe Maica Domnului, în timp ce se îndrepta spre biserică, la 40 de zile după nașterea lui Iisus (făcându-se astfel referire la sărbătoarea religioasă a Întâmpinării Domnului). Pe de altă parte, se spune că Sfântul Trifon ar fi protectorul viilor și livezilor, alungând viermii, omizile, lăcustele, gândacii și alte dăunătoare. Prin urmare, pentru a-și proteja recoltele, oamenii țin sărbătoarea cu strictețe. Nu muncesc pe 1 februarie, merg la biserică de dimineață, iau aghiazmă și stropesc apoi viile, pomii și grădinile.

Se pare că Sfântul Trifon a împrumutat și atribute ale zeului Dionysos, căci o cană cu vin îi era destinată spre a câștiga bunăvoința sa, spre a apăra viile și a obține recolte bogate de struguri.

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii.

Pe 2 februarie e Stretenia sau Ziua Ursului, pentru că Moș Martin scoate azi nasul din bârlog și dacă-și vede umbra, se sperie de mama focului și se-ascunde la loc. Asta înseamnă că iarna va mai ține încă șase săptămâni. Iar dacă pârdalnica umbră nu-i dă emoții, atunci e bine, vine primăvara.

Pe vremuri, în ziua asta se strângea lumea ca la urs în mahala. Și nici n-ar fi avut cum altfel, pentru că biata fiară era adusă de țiganii ursari printre oameni, pe post de tămăduitor și aducător de noroc și belșug. Românii aruncau -ca la sat – hălci de carne în uliță, sau așezau vase cu miere în calea ursului, spre cinstire.

Tot acum, de Stretenie, din blana Martinului smulgeau păr să-l afume și să vindece astfel bolnavii de „sperietură” (care era, pare-se, o boală făcută când te speriai tare), iar ca să prindă putere, unii se ungeau cu grăsimea ursului.

Deh, obiceiuri vechi dintr-o lume aproape uitată.

Credincioșii cinstesc Icoana Maicii Domnului pentru spor și sănătate în această zi. Acest obicei mai poartă numele de „Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profeția lui Simeon„.

Tot în această zi are loc „Târcolitul viilor„, un ritual de ocol, îndeplinit de viticultori.

În Transilvania, bărbații merg să taie și să lege via. Din crenguțele de viță își împodobesc pălăriile și fac o petrecere la care dezgroapă o sticlă de vin din anii trecuți.

Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș, 65 de ani de lectură publică

Așa s-a intitulat articolul care a fost publicat în numărul 7, din anul 2018, al revistei BIBLIOTECA, Revistă de bibliologie și știința informării.

Articolul a apărut ca urmare a faptului că în ziua de 23 aprilie 2018, la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș, a avut loc o triplă sărbătorire: Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, Ziua Bibliotecarului în România și aniversarea a 65 de ani de existență a Bibliotecii în Tăuții Măgherăuș.

Ziua Internațională a Cărții a fost marcată printr-o vitrină de carte intitulată „Cartea-Comoară de Înțelepciune“, printr-o discuție despre importanța cărții și a lecturii în societatea contemporană, despre atragerea copiilor către bibliotecă, despre ce anume le-ar plăcea elevilor să citească și să găsească la bibliotecă. În acest scop, a fost promovat concursul pe teme de cultură generală „Punguța cu…100 de întrebări“. Concursul s-a  desfăşurat în perioada 23 aprilie - 06 iunie, iar copiii au venit zilnic la bibliotecă pentru a extrage câte un bileţel cu o întrebare de cultură generală. 

Ziua Bibliotecarului în România a fost marcată printr-o discuție despre importanța profesiei de bibliotecar cu tema „Bibliotecarul-noblețea unei profesii“, s-au depănat amintiri despre bibliotecarii care au fost în serviciul comunității din Tăuții Măgherăuș începând cu anul înființării, 1953, până astăzi.

Cu acest prilej s-a decernat Diploma Aniversară și titlul de Cel Mai Longeviv Bibliotecar doamnei Miskolczy Elisabeta.

Cu mult drag și umor a depănat amintiri despre bibliotecă și despre prima zi ca cititor înscris la bibliotecă și dna. Dorina Pop, învățător pensionar.

În încheiere elevii clasei a IV-a, îndrumați de dna. învățătoare Rus Elena, au prezentat o scenetă intitulată „Prințesa Fluture“, pregătită special pentru această ocazie. De asemenea,  participanții la această activitate au putut admira desenele  elevilor de la Liceul Tehnologic „Traian Vuia“, îndrumați de profesorul de desen Cornel Gavrilă,  adunate într-o expoziție cu tema „În lumea poveștilor“.

Tot cu această ocazie s-au decernat diplome aniversare cadrelor didactice, colaboratori apropiați ai Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș și ca totul să se termine într-o notă sărbătorească toți participanții la această triplă aniversare au primit surprize dulci din partea organizatorilor.

 

Biblioteca înseamnă Universul adus acasă

Pornind de la afirmația lui Mihai Cimpoi- „Biblioteca înseamnă Universul adus acasă“, am realizat un filmuleț cu câteva instantanee surprinse cu prilejul diferitelor activități desfășurate la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș, în perioada 2017-2020.

 

Istoricul Bibliotecii Orășenești Tăuții Măgherăuș

Localitatea Tăuții Măgherăuș face parte din județul Maramureș, care este posesorul unor bogate moșteniri și tradiții de istorie milenară. Pe teritoriul localității s-au găsit cele mai vechi urme de viață din județ și ținând seama că acest teritoriu oferă condiții optime de locuit, credem că acest colț al județului a fost locuit în permanență. Prima atestare documentară a așezării datează din anul 1440.

Cercetând documente vechi am descoperit că prima bibliotecă a fost înființată în Tăuții Măgherăuș, în anul 1932, de către membrii „Societății Culturale Mihai Eminescu“, societate a cărei activitate a avut o mare influență asupra locuitorilor, punând bazele unei culturi noi, moderne. Biblioteca a funcționat în școala veche, pe lângă biserica ortodoxă românească, iar cărțile au fost achiziționate din fondurile serbărilor prezentate de către membrii „Societății Culturale Mihai Eminescu“. La bibliotecă se organizau șezători, seri literare, seri de poezie.

Anul înființării oficiale a unei biblioteci publice în localitatea Tăuții Măgherăuș este anul 1953. Prima înregistrare în Registrul Inventar al Bibliotecii Comunale Tăuții Măgherăuș a avut loc în data de 04.02.1953. Până la sfârșitul anului s-au înregistrat 1871 de volume de carte, 95% din totalul volumelor fiind în limba maghiară.

Biblioteca a funcționat în clădirea din spatele Poștei, în spațiul fostului magazin Czompa Bela. Prima bibliotecară a fost Ozsvath Emilia, angajată fiind cu normă întreagă. După aceea, în ordine cronologică, cu mai mult sau mai puțin timp petrecut ca bibliotecar, au fost următorii: nicolae Mărieș, Balasz Maria și Pall Ileana.

În anul 1957 s-a finalizat construcția Căminului Cultural(sediul actualei Primării) și biblioteca a fost mutată în spațiul în care acum își desfășoară activitatea Compartimentul Resurse Umane și Compartimentul Juridic.

În anul 1965 postul de bibliotecar cu normă întreagă s-a desființat și a preluat postul de bibliotecar, plătit cu taxă forfetară, doamna Miskolczy Elisabeta, educatoare la grădinița din Tăuții Măgherăuș. Activitatea sa de bibliotecar a durat până în 1983, când biblioteca a fost mutată în sediul grădiniței, iar inventarul a fost predat doamnei Maria Taloș.

La sfârțitul anului 1983, biblioteca avea 11 176 de volume, 198 de utilizatori activi și se eliberaseră pentru împrumut la domiciliu 2376 de volume. Putem observa că, deși norma bibliotecarului a fost redusă la indemnizație, iar biblioteca a fost deschisă publicului timp de câteva ore, de două ori pe săptămână, în acea perioadă se citea mult.

Conform documentelor existente, la 19 noiembrie 1983 au fost scoase din inventar 6194 volume, fondul reducându-se la un număr de 4982 volume.

În data de 4 iulie 1990 inventarul bibliotecii este predat doamnei Moldovan Delia, angajată ca bibliotecar cu normă întreagă, postul fiind reînființat. Biblioteca avea la acea dată 4380 de volume.

La data de 31 decembrie 2000 biblioteca avea 5340 volume, 205 utilizatori activi și 2415 volume eliberate pentru împrumutul la domiciliu.

La data de 30 mai 2004 comuna Tăuții Măgherăuș a devenit oraș, așa că s-a schimbat și statutul bibliotecii, din bibliotecă comunală în bibliotecă orășenească.

În anul 2005 doamna Moldovan Delia a încetat activitatea și sarcina administrării și bunei funcționări a bibliotecii i-a revenit doamnei Angela Miclea, Director al Casei Orășenești de Cultură Tăuții Măgherăuș.

În anul 2009 a fost încadrată pe postul de bibliotecar doamna Săsăran Florica, a cărei activitate s-a desfășurat până în anul 2015.

De la 1 noiembrie 2016 își desfășoară activitatea ca bibliotecar doamna Mariana Rusu.

În cadrul activității în care s-au sărbătorit 65 de ani de existență a Bibliotecii, pe data de 23 aprilie 2018, doamna Miskolczy Elisabeta a primit Diploma de Cel Mai Longeviv Bibliotecar în Tăuții Măgherăuș.