Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna februarie, partea I

 

Februarie este a doua lună a anului în calendarul Gregorian. În România, luna februarie se mai numește si „Făurar”, denumirea ei populară fiind legată de meșterii fauri, lucrători ai fierului, sau fierarii, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecționează fiarele sau cuțitele de plug înainte de începerea lucrărilor agricole de primăvară.

Numele lunii februarie (latina: Februaris, onis = purificare, curățire) este legat și de ritualul curățirii ce se făcea anual la 15 februarie. Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs.

Întreaga lună februarie e presărată de o mulțime de tradiții populare și asta deoarece ea reprezintă o graniță între anotimpuri, respectiv pregătirea pentru retrezirea la viață a naturii.

În popor, 1 februarie e ziua lui Trif Nebunul, cel despre care se spune că ar fi speriat-o pe Maica Domnului, în timp ce se îndrepta spre biserică, la 40 de zile după nașterea lui Iisus (făcându-se astfel referire la sărbătoarea religioasă a Întâmpinării Domnului). Pe de altă parte, se spune că Sfântul Trifon ar fi protectorul viilor și livezilor, alungând viermii, omizile, lăcustele, gândacii și alte dăunătoare. Prin urmare, pentru a-și proteja recoltele, oamenii țin sărbătoarea cu strictețe. Nu muncesc pe 1 februarie, merg la biserică de dimineață, iau aghiazmă și stropesc apoi viile, pomii și grădinile.

Se pare că Sfântul Trifon a împrumutat și atribute ale zeului Dionysos, căci o cană cu vin îi era destinată spre a câștiga bunăvoința sa, spre a apăra viile și a obține recolte bogate de struguri.

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la nașterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria și dreptul Iosif pentru împlinirea Legii.

Pe 2 februarie e Stretenia sau Ziua Ursului, pentru că Moș Martin scoate azi nasul din bârlog și dacă-și vede umbra, se sperie de mama focului și se-ascunde la loc. Asta înseamnă că iarna va mai ține încă șase săptămâni. Iar dacă pârdalnica umbră nu-i dă emoții, atunci e bine, vine primăvara.

Pe vremuri, în ziua asta se strângea lumea ca la urs în mahala. Și nici n-ar fi avut cum altfel, pentru că biata fiară era adusă de țiganii ursari printre oameni, pe post de tămăduitor și aducător de noroc și belșug. Românii aruncau -ca la sat – hălci de carne în uliță, sau așezau vase cu miere în calea ursului, spre cinstire.

Tot acum, de Stretenie, din blana Martinului smulgeau păr să-l afume și să vindece astfel bolnavii de „sperietură” (care era, pare-se, o boală făcută când te speriai tare), iar ca să prindă putere, unii se ungeau cu grăsimea ursului.

Deh, obiceiuri vechi dintr-o lume aproape uitată.

Credincioșii cinstesc Icoana Maicii Domnului pentru spor și sănătate în această zi. Acest obicei mai poartă numele de „Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profeția lui Simeon„.

Tot în această zi are loc „Târcolitul viilor„, un ritual de ocol, îndeplinit de viticultori.

În Transilvania, bărbații merg să taie și să lege via. Din crenguțele de viță își împodobesc pălăriile și fac o petrecere la care dezgroapă o sticlă de vin din anii trecuți.